Revista de Mediere

Pentru a a putea da o interpretare corectă   prevederilor legale conţinute de Legea nr. 192/2006,   în privinţa medierii conflictelor de muncă, considerăm util a se examina în conexitatea lor indestructibilă, toate dispoziţiile cu putere legiuitoare în problematica conflictelor de muncă.

În acest sens , vom porni, cu examinarea, de la dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Constituţia României din 1991, modificată în anul 2003 , text care prevede că „Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea."    .             În art. 53 din Legea Fundamentală se dispune că „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.            (2) Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.".

Legile care reglementează regimul general privind raporturile de munca, sunt incluse ,   de către art. 73 lit. p) din Constituţia României, în categoria legilor organice, problematica reglementată de către acestea neputând fi delegată pentru reglementare executivului. Se poate spune despre acestea că au o stabilitate mai mare.

În Legea nr. 53/2003 de adoptare a Codului Muncii, un rol   important se atribuie dialogului social , negocierii şi libertăţii părţilor, proceduri care încurajează comunicarea dintre parteneri . Cât priveşte procedura de solutionare a conflictelor de munca articolul 249   din Lergea nr. 53/2003 dispune că aceasta se stabileste prin lege specială.

Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de muncă, reglementare legală care prin dispoziţiile art. 76, 77, dă obligaţii în sarcina instanţei de judecată, ca la prima zi de infatisare, inainte de intrarea in dezbateri, instanta să incerce stingerea conflictului de drepturi prin împacarea partilor.             Pentru cazul că nu intervine împăcarea şi în cazul in care judecata continuă,   se dispune că administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenta al judecarii conflictelor de drepturi.

Prin LEGEA   Nr. 112 din 9 noiembrie 1992 pentru ratificarea conventiilor nr. 154/1981 si nr. 168/1988 ale Organizatiei Internationale a Muncii, se încurajează procesul de negociere în privinţa drepturilor şi libertăţilor colectivităţilor de lucrători.

            Se prevede că:

     1. Vor trebui luate măsuri adaptate circumstanţelor naţionale, în vederea promovării negocierii colective.

   2. Măsurile vizate la paragraful 1 de mai sus trebuie sa aibă următoarele obiective:

    a) negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei ce angajează şi pentru toate categoriile de lucrători din ramurile de activitate vizate de prezenta convenţie;

    b) negocierea colectivă să fie progresiv extinsă la toate domeniile acoperite de alin. a), b) şi c) ale art. 2 al prezentei convenţii;

    c) sa se incurajeze dezvoltarea regulilor de procedura convenite între organizaţiile celor ce angajează şi organizaţiile lucrătorilor;

    d) negocierea colectivă sa nu fie împiedicată de inexistenta unor reguli care sa reglementeze desfăşurarea sa sau de insuficienta sau de caracterul impropriu al acestor reguli;

    e) organele şi procedurile de reglementare a conflictelor de muncă sa fie concepute de o asemenea maniera încât să contribuie la promovarea negocierii colective.

            Prin CARTA SOCIALA EUROPEANA REVIZUITA din 3 mai 1996 ratificată de România prin LEGEA   nr. 74 din 3 mai 1999, adoptată la Strasbourg se cere ca statele semnatare să favorizeze consultarea paritara între lucrători şi patroni; să promoveze, atunci când este necesar şi util, instituirea procedurilor de negociere voluntara între patroni sau organizaţiile patronale, pe de o parte, şi organizaţiile lucrătorilor, pe de alta parte, în vederea reglementării condiţiilor de angajare prin intermediul convenţiilor colective; să favorizeze instituirea şi utilizarea procedurilor adecvate de conciliere şi arbitraj voluntar pentru reglementarea conflictelor de muncă.

            În art. 39 din LEGEA nr. 202 din 19 aprilie 2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbate, se dispune că "Angajaţii au dreptul ca, în cazul în care se consideră discriminaţi pe baza criteriului de sex, să formuleze sesizări/reclamaţii către angajator sau impotriva lui, dacă acesta este direct implicat, şi sa solicite sprijinul organizaţiei sindicale sau al reprezentanţilor salariaţilor din unitate pentru rezolvarea situaţiei la locul de munca. În cazul în care aceasta sesizare/reclamaţie nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, persoana angajata care prezintă elemente de fapt ce conduc la prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, pe baza prevederilor prezentei legi, are dreptul atât sa sesizeze instituţia competenta, cat şi sa introducă cerere către instanta judecătorească competenta în a carei circumscripţie teritorială isi are domiciliul sau resedinta, respectiv la secţia/completul pentru conflicte de munca şi drepturi de asigurări sociale din cadrul tribunalului sau, după caz, instanta de contencios administrativ, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei.

            Inclusiv LEGEA nr. 279 din 5 octombrie 2005 privind ucenicia la locul de muncă plasează prin dispoziţiile art. 25 , conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de ucenicie la locul de muncă în competenţa de soluţionare a prevederilor legale privind conflictele de muncă.

            În Hotărârea nr. 11/16 ianuarie 2009 , prin art. 3 punctul 31 se instituie între artibuţiile Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale aceea de a elabora criteriile şi formele activităţii de mediere a conflictelor de muncă şi reglementarea formării mediatorilor pentru domeniul său de activitate.

            Considerăm că aceasta reprezină o sfidare adusă reglementărilor legale la care am făcut referire mai sus şi o imixtiune în atriubuţiile Consiliului de Mediere.             Este o sfidare a însăşi calităţii de mediator pregătit şi autorizat de către singurul organ abilitat de Legea nr. 192/2006.

            În calitatea subsemnatei de fost judecător cu grad de Curte de Apel , actual avocat şi mediator , cer conducerii Consiliului de mediere să impună şi să apere interesele mediatorilor şi să nu permită diletanţilor să ne ignore eforturile şi calitatea dobândită.

Numai printr-o activitate de breaslă şi printr-o afirmare serioasă se va putea ajunge la respectarea atribuţiilor mediatorilor autorizaţi şi la apărarea profesionalismului nostru în domeniul medierii.           Dacă Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale consideră că mediatorii existenţi nu sunt competenţi să participle la    medierea conflictelor de muncă   ar trebui să încerce , iar dacă doreşte să fie haos îl va face dar fără permisiunea noastră.

Reamintesc faptul că se menţine încă în vigoare LEGEA nr. 3.499 din 11 octombrie 1938 pentru recunoaşterea şi funcţionarea breslelor de lucrători, funcţionari particulari şi meseriasi.

Dna Eugenia Șortan este avocat cu o vasta experienta in dreptul muncii. Incepand cu anul 1990 cariera domniei sale a urmat aceasta cale fiind mai intai specialist in probleme juridice in cadrul Directiei Muncii Hunedoara apoi judecator pana in anul 2007 in cadrul Judecatoriei Deva, Tribunalului Hunedoara si Curtii de Apel Alba Iulia.